PROLOG (AL CĂRUI SFÂRȘIT NU S-A SCRIS ÎNCĂ)

DSC_0312

Mereu m-am învârtit în jurul artei. Sau aș putea spune că arta s-a învârtit în jurul meu. Prima persoană care m-a îndrumat pe acest drum mi-a spus: tu nu vezi?”. Am văzut. De la desen și pictură, apoi sculptură în cadrul unui liceu de artă. Dintr-o frumoasă colaborare cu o editură s-a născut o carte pentru copii, pe care am ilustrat-o cu pasiune. De aici, am ajuns la scris, care până la urmă s-a mulat cel mai bine în jurul personalității mele. Am descoperit cât de minunat își pot așterne unele persoane gândurile pe hârtie. Și prin minte mi s-a perindat ideea că pot scrie și eu, și am încercat și am tot scris. Cu timpul ideea scrisului mi-a părăsit gândurile, strecurându-se în inimă, devenind pasiune, de acolo născându-se dorința de a-i face pe alții să tresară de fiecare dată când văd cuvintele mele, așternute tăcut pe o hârtie. Din pasiunea asta au luat naștere cărți, idei, care așteaptă cu nerăbdare să vadă lumina tiparului. Așa am devenit dornică de învățat mai mult, de perfecționat și de extins orizontul. De aceea mi-am lansat o provocare care s-a materializat prin facultatea de limbi străine, având curajul să încerc două limbi despre care nu știam absolut nimic. Am învățat să stăpânesc și arta animației – editez, decupez, mișc obiecte și creez mici clipuri pe care apoi le încarc pe internet. M-am conectat permanent la tot ce ține de viața culturală, urmărind știri din domeniu, site-uri și citind reviste.

Citesc mult. De fiecare dată când am puțin timp liber la îndemană. Chiar și atunci când nu am, găsesc o cale prin care să nu fiu prinsă de lectorii de la facultate când mai trag cu ochiul pe câte un paragraf. Îmi spun: încă o pagină și gata! De fapt, adevărul e următorul: până la ultima pagină și gata! La fel cum sunt eu atrasă de citit, vreau să-i atrag și pe alții. Îmi doresc să fiu editor, și de ce nu, scriitor. Să traduc, să scriu, să bucur lumea cititorilor, oricât de mică ar fi ea.

Iubesc caii. Nu cred că e nevoie de prea multe explicații pentru aceste ființe desăvârșite și nici cuvinte pe măsura lor. Totuși, voi încerca. Calul e un animal mare și, față în față cu el, știu că, fizic, nu am cum să-l domin și, cu atât mai mult, sunt fascinată să obțin atenția și dragostea lui. Oamenii învață de la cai că iubirea necondiționată se naște după ce dăruiești la rândul tău iubire. Calul e asemenea unei oglinzi: reflectă în cea mai curată formă, dezinteresat, onest, tot ceea ce primește. Și în fața lui, impunător prin statura și cu ochi pătrunzători, înveți să redescoperi smerenia și să uiți îngâmfarea și individualismul.

Calul, tovarăș de nădejde, la bine și la greu, este un exemplu de putere, eleganță și dăruire până la sacrificiu. Nu întâmplător, strămoșii noștri l-au înzestrat cu puteri speciale: aripi cu care pot zbura, cornuri fermecate, rapiditatea “vantului și a gandului”. De aceea caii au devenit partenerii preferați ai zeilor sau ai eroilor din legende.

„Aţi văzut vreodată un cal nefericit sau vreo pasăre deprimată? Unul din motivele pentru care păsările şi caii nu sunt nefericiţi este faptul că ei nu încearcă să impresioneze alte păsări sau alţi cai.” (D’ale Carnegie)

Bine ați venit în lumea mea! 

Advertisements

2 thoughts on “PROLOG (AL CĂRUI SFÂRȘIT NU S-A SCRIS ÎNCĂ)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s